Vorbește Lumea că 5 ani se sărbătoresc într-o atmosferă de festival!

Vorbește Lumea că 5 ani se sărbătoresc într-o atmosferă de festival!

De 5 ani pe val, facem din fiecare dimineață festival! Astăzi, de la ora 10:30, Adela și Cove vor sărbători cei 5 ani în care au fost în casele telespectatorilor cu cele mai noi informații, într-un decor special și cu super invitați.  

Este o vară din cale afară, iar ediția de astăzi va fi o nouă provocare pentru cei doi prezentatori. Cu standuri de mâncare, tatuaje, limonadă și o zonă cu suveniruri, Adela & Cove vor aduce momente de neuitat care să le asigure celor de acasă un început de săptămână pe cinste. 

Ca la orice festival, un DJ va întreține atmosfera, iar pe ecrane vom scrie împreună amintiri. Cum s-a schimbat decorul și cine se află în spatele fiecărei ediții, care au fost cele mai importante realizări personale ale membrilor echipei, dar și cum au evoluat lucrurile în acești ani de emisiune, vom afla astăzi! 

Când se gândește la cât de mult a crescut emisiunea, Cove spune: ”Când am început acest proiect, nu mă puteam gândi că vom ajunge până la 5 ani! Să faci o emisiune zilnică înseamnă să dai un examen zi de zi. Și noi ne dorim să promovăm cât mai mulți ani!” 

Când se gândește la această zi, Adela declară: ”Pentru această ediție ne pregătim de mult timp, o să fie o ediție pe care nu ar trebui să o ratați. Dincolo de invitați, de tot ce înseamnă o ediție aniversară, vă vom surprinde și cu o serie de lucruri pe care nu le-ați văzut până acum la noi și echipa Vorbește Lumea”. 

Amintiri create de-a lungul celor 5 ani de emisiuni, invitați speciali și momente de neuitat, nu pot fi ratate, de la ora 10:30, în ediția specială Vorbește Lumea! 

Vezi și: Imgini din trecut! Cum a arătat aniversarea a 4 ani de Vorbește Lumea

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni