Tot ce trebuie să știi despre custodia și programul de vizită al minorului

Ce pași trebuie să parcurgem ca să obținem custodia copiilor și cum se stabilește programul de vizită cu părintele care este despărțit de copil? La toate aceste întrebări aflăm răspunsul de la avocatul Adrian Cuculis.

“Problema cea mai mare este că, de regulă, copiii se transformă în niște monede de schimb și arme de răzbunare pentru părinții care nu sunt foarte împăcați cu divorțul respectiv”, a explicat avocatul. 

Sunt două elemente care merg mână în mână, pentru că ai o dată custodia care se stabilește de cele mai multe ori în mod comun, adică ambii părinți au dreptul să-și exercite această atribuție părintească, și bineînțeles că și programul de vizitare, care este acel program pe care i-l stabilești părintelui care este despărțit de copil”, a adăugat Adrian Cuculis. 

Avocatul a explicat că și vârsta copilului joacă un rol important când vine vorba de custodie: “Toți copiii sub 10 ani nu sunt audiați. Teoretic. Dar îi poți audia de la o vârstă rezonabilă. Peste 10 ani audierea minorului este obligatorie și când spun obligatorie asta înseamnă că el poate să precizeze unde își dorește să stea”.

Mai multe în materialul VIDEO de mai sus

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni