• PRO TV
  • (P) Sfaturi bine de știut înainte de a începe zugrăvirea unui apartament

(P) Sfaturi bine de știut înainte de a începe zugrăvirea unui apartament

(P) Sfaturi bine de știut înainte de a începe zugrăvirea unui apartament

Ai decis că locuința ta are nevoie de o împrospătare și pentru a reuși acest lucru intenționezi să zugrăvești?

Nu știi de unde și cu ce să începi, pentru a-ți pune planul în aplicare? Atunci acest articol ți se adresează. Aici vei descoperi sfaturi utile, pe care trebuie să le cunoști înainte de a începe zugrăvirea apartamentului. Acestea te vor ajuta să pregătești cele necesare și să te familiarizezi cu modul corect în care trebuie să procedezi.


Cum calculezi necesarul de vopsea


Prima întrebare pe care ți-o adresezi atunci când vrei să dai startul proiectul de zugrăvire a locuinței se referă la cantitatea de vopsea de care vei avea nevoie. 

  • Pentru a o stabili, trebuie să înmulțești înălțimea fiecărui perete pe care îl vei zugrăvi cu lățimea sa. Rezultatul obținut va reprezenta suprafața de acoperit în metri pătrați. 
  • Apoi, în funcție de indicațiile de pe eticheta produsului ales, poți identifica cantitatea de vopsea de care vei avea nevoie. 
  • Îți recomandăm să fii prevăzător și să achiziționezi 2-3 cutii de rezervă. Acestea vor fi utile în cazul în care calculele teoretice vor fi diferite în practică.


Selecția nuanței potrivite pentru zugrăvirea pereților


Acum că ai calculat necesarul de vopsea de care ai nevoie, trebuie să decizi care este nuanța potrivită pentru pereții din fiecare cameră pe care o amenajezi. 

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta în această etapă:


  • Ia în calcul culoarea mobilierului din fiecare cameră pe care o zugrăvești 

 

  1. Ține cont și de nuanțele covoarelor, a perdelelor, a draperiilor și de culoarea de fond a tapițeriei. Regula de bază este ca aceasta să fie cel puțin cu o nuanță mai închisă decât cea a vopselei alese pentru pereți. 
  2. Atunci când ești indecis, poți miza pe eficiența varului alb pentru pereți, indiferent de nuanțele pieselor de mobilier și a accesoriilor aflate în încăpere. 

 

  • Modul în care un spațiu este iluminat contează
  1. Acest lucru se datorează faptului că lumina are capacitatea de a modifica intensitatea nuanțelor dintr-o încăpere. 
  2. Dacă folosești becuri clasice pentru a ilumina un spațiu, acestea vor accentua nuanțele calde ale vopselii de pe pereți. În schimb, le vor atenua pe cele reci. 
  3. Dacă ai ales lumini fluorescente pentru spațiul pe care îl zugrăvești, situația este inversă celei anterior menționate. 

 

  • Testează vopseaua aleasă
  1. Cel mai bun mod de a verifica dacă nuanța vopselii pe care ai achiziționat-o este cea potrivită constă în testarea acesteia pe o suprafață de dimensiuni reduse, de 30x30 cm. 
  2. Lasă vopseaua să se usuce și verifică a doua zi rezultatele obținute. Observă-le ziua, atunci când lumina naturală intră în încăpere și seara, atunci când folosești sistemele de iluminare artificiale. 
  3. Dacă îți place ceea ce vezi în ambele situații, atunci nuanța aleasă este potrivită pentru pereții și tavanul din acea încăpere. 

 

  • Cum să pregătești suprafața suport    
  • După ce ai achiziționat necesarul de vopsea pentru zugrăvirea pereților din locuință, va trebui să pregătești suprafața suport. Iată ce trebuie să știi pentru această etapă:


  •  Începe prin a îndepărta stratul vechi de vopsea de pe pereți și tavan
  1. Poți face acest lucru cu ajutorul unui șpaclu prevăzut cu lamă triunghiulară, care te va ajuta să lucrezi chiar și în zonele greu accesibile. 
  2. Folosește o scară de aluminiu pentru a ajunge cu ușurință la tavan și a fi în siguranță, în timp ce lucrezi. 
  3. Poți curăța suprafețele ce urmează a fi zugrăvite cu apă și săpun, cu ajutorul unei perii late. Nu uita să clătești foarte bine suprafața înainte de a aplica vopseaua.
  4. Suprafețele suport trebuie să fie perfect drepte în momentul în care aplici vopseaua. Acolo unde observi imperfecțiuni, lucrează cu glet pentru a le elimina. 
  5. Finisează totul cu ajutorul unui glasspapir, înainte de a trece la zugrăvirea pereților și a tavanelor. 
  6. Începe întotdeauna cu pereții și continuă cu zugrăvirea tavanelor. 
  7. Primul strat de vopsea trebuie să se usuce foarte bine, înainte de a-l aplica pe următorul.

 

Prin urmare, acum știi tot ce este important pentru a demara cu succes proiectul de zugrăvire a locuinței tale. Ai descoperit cum să calculezi necesarul de vopsea, cum să alegi nuanța potrivită pentru fiecare spațiu și cum să pregătești suprafața suport pentru a o zugrăvi. 

Acum trebuie doar să cumperi vopseaua și accesoriile necesare și să dai startul proiectului de amenajare interioară. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni