• PRO TV
  • (P) 7 sfaturi pentru a avea succes în afaceri

(P) 7 sfaturi pentru a avea succes în afaceri

(P) 7 sfaturi pentru a avea succes în afaceri

Afacerile de succes necesită curaj, implicare, dar și multă planificare. Cu siguranță, orice antreprenor și-ar dori ca fiecare idee sau investiție a sa să prindă aripi și să transforme compania într-una foarte puternică. Însă, în realitate, este destul de greu să construiești un imperiu peste noapte.

Oamenii de afaceri celebri în lumea întreagă nu au avut o rețetă pe care să o urmeze cu strictețe, ci au reușit să dezvolte firme profitabile învățând de la cei care au eșuat de multe ori până să obțină rezultatele dorite. Deși nu există o serie de reguli pe care să le poți aplica pentru a atinge performanța profesională, este important să ții cont de câteva sfaturi ce te pot ajuta să ajungi pe culmile succesului. Iată despre ce este vorba:

1. Privește orice situație dintr-un unghi diferit

Ca să ai un business de succes este esențial să îți schimbi mentalitatea. Nu poți avansa dacă nu abordezi orice situație dintr-un alt unghi. De exemplu, vrei să-ți mărești veniturile și să-ți extinzi compania, dar nu ai pregătirea necesară într-un anumit domeniu și consideri că îți ajunge experiența antreprenorială acumulată până acum. De fapt, ai nevoie de oameni foarte bine pregătiți, pentru că nu este de ajuns un plan de business sau o idee inspirată. Trebuie să ai o gândire orientată spre dezvoltarea companiei, fiindcă succesul depinde, în proporție de 80%, de mentalitate și restul de acțiunile întreprinse.

2. Ai încredere în ideile tale

Unul dintre cele mai importante lucruri în afaceri ține de încredere. Dacă tu crezi că șansele tale de reușită sunt mici, în mod sigur nici cei din jurul tău nu îți vor acorda mai mult credit. Chiar și cea mai promițătoare idee se poate transforma într-un eșec dacă nu ai ambiție, încredere, curaj și inițiativă în afaceri.

3. Fii la curent cu activitatea concurenților tăi

Chiar dacă este important să-ți concentrezi atenția asupra businessului tău, nu uita să-ți analizezi și competitorii. Învață din greșelile altora, ca să nu consumi resurse pentru erori care au fost deja făcute, dar și din lucrurile bune pe care le fac alte firme ce activează în același domeniu. Monitorizează o firmă online, ca să afli tot ceea ce ai nevoie și ce te-ar putea ajuta în demersul tău.

4. Fă lucrurile la timpul potrivit

Dacă știi sigur că vrei să faci o investiție, te-ai documentat bine referitor la piață sau la procedurile legale, atunci acționează! Mulți antreprenori amână momentul lansării unor produse și servicii noi așteptând ca totul să fie perfect. Ei bine, sunt șanse foarte mari ca un competitor să fie câțiva pași înaintea ta. Amânările nu te ajută să progresezi, așa că promovează-ți afacerea, testează produsele sau serviciile și lansează-le, înainte de a fi prea târziu.

5. Investește în relații profesionale

Este esențial ca în business să-ți construiești o adevărată rețea profesională. Chiar și unii competitori pot fi văzuți ca fiind posibili parteneri de afaceri. Nu încerca să fii întotdeauna cel mai inteligent, fiindcă ai nevoie de oameni pentru a cunoaște succesul. De altfel, și creșterea ta ca lider se va datora relațiilor pe care reușești să le creezi.

6. Ai grijă să-ți asumi riscuri

Mediul de afaceri este într-o permanentă schimbare, iar neasumarea riscurilor poate fi o cale sigură spre eșec. Ține cont că orice business presupune și riscuri, așa că nu porni la drum așteptându-te doar la ce este mai bun. Fii, întotdeauna, cu ochii în patru și pregătit de ceea ce e mai rău!

7. Profită de oportunități

Probabil, tuturor le convine să rămână în zona de confort, însă schimbarea mentalității reprezintă un factor important în lumea afacerilor. Prin urmare, dacă vei face doar ceea știi că va funcționa, atunci vei pierde din vedere multe oportunități. Îmbrățișează schimbarea și ai grijă să te bucuri că ai încercat ceva nou, chiar dacă acel lucru nu va fi așa cum îți doreai.

Sunt foarte multe sfaturi pe care ai putea să le aplici, pentru avea succes în afaceri. Totuși, este util să ai încredere în tine, să perseverezi și să-ți manageriezi, eficient, timpul. Doar așa, vei fi cu un pas mai aproape de ceea ce îți dorești cu adevărat.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni