• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • Lanț uman de 400 de persoane, la 5 ani de la ”Colectiv”. Ce mesaj transmite un supraviețuitor al tragediei

Lanț uman de 400 de persoane, la 5 ani de la ”Colectiv”. Ce mesaj transmite un supraviețuitor al tragediei

Pe 30 octombrie 2015, un incendiu izbucnit într-un club din Capitală a adus doliul în peste 60 de familii. La cinci ani de la tragedie, 400 de persoane vor forma un lanț uman în memoria victimelor de la Colectiv.

Reporterii emisiunii Vorbește lumea au fost prezenți în piațeta din fața fostului club, unde s-au adunat mai mulți oameni pentru a aduce flori și a aprinde lumânări. Jurnaliștii au discutat cu regizorul Mihai Grecea, unul dintre supraviețuitori. Iată ce mesaj transmite el după o perioadă în care a fost măcinat de amintiri dureroase: ”În perioada asta, cunoscând toate dramele tuturor celor care au trecut prin Colectiv sau ale familiilor care au pierdut pe cineva, cumva mi-am relativizat propria mea suferință și am reușit să trec puțin mai departe.”

Se pare că șocul de atunci a fost un început al schimbării, pentru că se vede că societatea românească, cel puțin la nivel de conștientizare a pericolelor și a răului s-a schimbat de atunci încoace. Evoluția nu este însă așa ușoară cum am vrea noi să fie, nu-i așa rapidă. Și încă ceva: problemele sunt atât de multe și după Colectiv au ieșit și mai tare la suprafață (...)Ne dăm seama că soluțiile nu pot fi simple la probleme atât de complexe. Trebuie cu toții să ne implicăm pentru a putea să ne schimbăm în bine ca societate.”

Începând cu ora 19.00, în memoria victimelor, 400 de oameni se vor aduna să formeze un lanț uman, pornind de la Curtea de Apel până la fostul club Colectiv. 

Urmărește mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni