• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • Karmen a ales nume pentru un băiețel, dar va avea o fetiță. Ce nume a ales pentru micuță

Karmen a ales nume pentru un băiețel, dar va avea o fetiță. Ce nume a ales pentru micuță

Karmen a ales nume pentru un băiețel, dar va avea o fetiță. Ce nume a ales pentru micuță

Karmen Simionescu este însărcinată în 5 luni și ne-a povestit cum se simte în postura de viitoare mămică, dar și ce nume a ales pentru fetița ei.

Deși aștepta un băiețel, frumoasA brunetă a aflat de curând că bebelușul este fetiță, iar dacă "verdictul" rămâne acesta, micuța se va numi Sofia.

Întrebată despre cum se simte în luna a cincea de sarcina, cântăreața s-a declarat extrem de fericită și plăcut surprinsă de cum decurg lucrurile: "Suntem tineri, nu am mai trecut prin asta niciodată, este fascinant!".

Karmen a mai povestit că îi dorește să își crească fetiță cât mai natural, să alăpteze și să petreacă cât mai mult timp cu bebelușul, pe locul doi trecând cariera pe care o are în muzică.
 
"Tata pare că nu conștientizează, când mă vede cu burtică se uită așa, pe sub nas.  O să fie bunic, este și pentru el prima dată când trece prin asta", a mai completat tânăra. 





 

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni