• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • Gya, solista Gipsy Casual: “Nu voi accepta un bărbat în viața mea care să mă oprească să fac ce-mi doresc”

Gya, solista Gipsy Casual: “Nu voi accepta un bărbat în viața mea care să mă oprească să fac ce-mi doresc”

Astăzi, telespectatorii emisiunii "Vorbește lumea" s-au putut bucura de un moment muzical cu adevărat special. Formația Gipsy Casual a cântat live cover-ul piesei “Sar Penen”. Gya, solista trupei i-a uimit pe toți cu interpretarea ei.

Adela Popescu, Shurubel și Bogdan au rămas impresionați de prestația celor de la Gipsy Casual și nu au ratat ocazia de a le împărtăși aprecierea: “Superbă melodia. Ne-a dus cu gândul la vacanță. Parcă eram la un beach bar undeva prin Spania, cu toți prietenii aproape”.

Apoi, cei trei moderatori l-au rugat pe Mihăiță Manu, liderul trupei să spună la ce nu se pricepe sub nicio formă și nu îi iese chiar și după multe încercări. Întrebarea a fost adresată și telespectatorilor în prima parte a emisiunii, iar mesajele lor de pe Whatsapp au fost citite în direct.

Mihăiță Manu a povestit că a avut un bar pe care l-a închis: “Am avut o cârciumă pe care am deschis-o undeva prin ’91 și am închis-o prin ’93. Asta e! N-a mers. Am vândut-o și apoi, mi-am văzut de treaba mea. Dar în pandemie am făcut un delivery special și acum vând mâncare. Dar cel mai bine mă pricep la muzică”. 

Gya a ținut și ea să completeze răspunsul colegului ei de trupă spunând, mai în glumă sau mai în serios, că ea se “cam pricepe la orice”. “Îmi dau seama că mă pricep să gătesc, deși înainte nu prea îmi ieșea… Și mă mai pricep și la haine. Sunt propriul meu stilist și pentru ținute mă inspir de pe Internet”. Adela a vrut să o completeze, spunând că încă de la debut Gya s-a remarcat prin “ținute super speciale”. 

Liderul trupei a mai povestit în emisiune că Gyei îi poartă de grijă încă de când avea 15 ani, iar Adela a ținut să îi felicite pentru asta: “O formulă statornică. Superb! Cum rar mai întâlnești”, a spus Adela, iar Mihăiță a ținut să confirme: „Da, sperăm să rămânem așa cât mai mult timp de acum încolo”.

Gya cântă de 11 ani cu trupa, iar Adela l-a întrebat pe Mihăiță ce ar face dacă ea s-ar îndrăgosti de un bărbat care i-ar spune să de despartă de band-ul Gipsy Casual pentru a avea mai mult timp de familie. “Dacă ne anunță înainte, cu preaviz, zic că în trei luni o rezolvăm”, a glumit artistul. Apoi, Gya a vrut să completeze: “Cu siguranță, nu voi accepta un bărbat în viața mea care să mă oprească să fac ce-mi doresc”. 

Vezi mai multe în materialul video de mai sus.

Foto: Captură emisiune/ Gipsy Casual Facebook

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni