• Emisiuni
  • Visuri la cheie
  • Fanii Visuri la cheie sar în ajutorul lui Ion Dejica, tatăl Florentinei: Le mulțumesc din suflet pentru susținere

Fanii Visuri la cheie sar în ajutorul lui Ion Dejica, tatăl Florentinei: Le mulțumesc din suflet pentru susținere

Fanii Visuri la cheie sar în ajutorul lui Ion Dejica, tatăl Florentinei: Le mulțumesc din suflet pentru susținere

Mobilizare impresionantă a românilor care au urmărit cu sufletul la gură Visuri la cheie, miercuri seară. Fanii emisiunii s-au oferit să-l ajute pe Ion Dejica, tatăl Florentinei.

Peste 1,7 milioane de telespectatori au aflat, miercuri seară, povestea impresionantă a lui Ion Dejica, bărbatul din Comana, județul Constanța, care s-a zbătut din răsputeri să-i construiască fiicei sale o casă din temelii.

Când Ion s-a îmbolnăvit de osteoartrită, afecțiune articulară care l-a împiedicat să-și ducă la bun sfârșit planul, casa a rămas un proiect abandonat. Miercuri, seară, după difuzarea emisiunii, românii s-au mobilizat pentru Ion Dejica pentru a-l ajuta cu bani în vederea realizării unei operații salvatoare.

Sute de comentarii au fost postate pe pagina de Facebook Visuri la cheie, în care fanii emisiunii și-au manifestat dorința de a oferi ajutor necondiționat familiei Dejica.

„Le mulțumesc din suflet pentru susținere. Am primit și eu foarte multe mesaje, nu am verificat contul, dar le mulțumesc pentru susținere”, a declarat Ion Dejica pentru PROTV.RO.

Tatăl Florentinei a dezvăluit că a fost foarte emoționat când și-a văzut cazul televizat și că acest lucru l-a ajutat să înțeleagă cât de solidari pot fi românii în situații extreme.

„Am avut emoții foarte mari să mă văd la televizor, a fost ceva de necrezut. Încă nu-mi vine să cred. Eu am tras de mine cât am putut să termin lucrarea, însă nu am reușit. Numai eu și Dumnezeu știm cât m-am chinuit. Mulțumesc lui Dumnezeu și emisiunii Visuri la cheie”, ne-a spus Ion Dejica.

Vezi mai jos cum au reacționat cei doi când au văzut noua lor casă!

Bărbatul a dezvăluit că a fost la control medical în București și că urmează să se opereze în luna mai a anului viitor. Nu a putut mai devreme fiindcă a trebuit să muncească și să aibă grijă de fiica lui, dar privește cu încredere noua sa viață de după operația la șold.

Visuri la cheie, lider de audiență

Miercuri seară, Dragoș, Cristina, Laura și Omid au ajuns în casa familiei Dejica și au reușit să aducă zâmbetul pe buzele unei fete care a trecut prin multe greutăți până la cei 12 ani ai săi. Mama a părăsit-o, a trăit într-o casă veche, fără posibilități, iar tatăl ei s-a îmbolnăvit. Echipa Visuri la cheie a reușit să-i aducă speranță într-un viitor mai bun.

Emisiunea Visuri la cheie a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat 9.9 puncte de rating și 26.5% share pe segmentul publicului comercial, format din persoane cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut numai 5.3 puncte de rating și 14.1% share. 

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1,7 milioane de telespectatori au urmărit emisiunea, iar în minutul de maximă audiență, de la 20:44, emisiunea Visuri la cheie a adus în faţa televizoarelor peste 2,2 milioane de români.  

Laura, Cristina, Omid și Dragoș au întâmpinat multe dificultăți în renovarea casei. Pe lângă problemele tehnice pe care le-au avut, arhitecții au fost nevoiți să gândească o amenajare pentru un tată care a reușit să ridice casa de unul singur, care a sacrificat ani buni și chiar și-a pus sănătatea pe locul doi – lucruri care au făcut din renovarea casei o adevărată provocare pentru echipa Visuri la cheie.

Dacă nu ai văzut emisiunea la televizor, o poți găsi integral și gratuit pe PROTVPlus.ro.

Omid, care s-a ocupat de spațiul central al locuinței, a reușit să îmbine elemente care să o reprezinte atât pe Florentina, cât și pe Ion. În camera fetiței, Cristina a creat o adevărată geometrie de culori. A vrut sa-i facă un spațiu al ei, colorat, vesel care sa-i aducă mereu bucurie. In dormitorul tatălui, Laura a păstrat nuanțe calde, cu mici accente care să-l inspire. 

Miercurea viitoare, de la 20:30, echipa Visuri la cheie va ajunge în casa familiei Tănasă, din București și va cunoaște povestea emoționantă a unui copil cu reale probleme de sănătate.

Visuri la cheie – Crede în oameni!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Visuri la cheie

Articole pentru emisiune Visuri la cheie

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni