EXCLUSIV: 20 de poveşti de Crăciun cu vedetele PRO TV - Elena Lasconi, despre oamenii-Moş Crăciun
Citeste mai mult despre:
Divertisment-Vedete,
Actualizat
Dacă fiecare om ar fi o carte de istorisiri, povestea Crăciunului ar fi unul din capitolele principale. Aşa că noi, sub brad, îţi lăsăm amintirile vedetei tale preferate. Elena Lasconi, fosta noastră colegă și actualmente primar la Câmpulung Muscel, vorbeşte despre... oamenii-poveste, cei care fac de fapt din viaţă o sărbătoare, în absolut orice condiţii.
În filmul animat “Aventura Îngheţată a lui Olaf” (Olaf’s Frozen Adenture), producţie derivată din “Regatul Îngheţat” (Frozen), omul de zăpadă Olaf merge din casă în casă într-o împărăţie întreagă pentru a găsi tradiţii de Crăciun. Face asta pentru că el şi prietenele lui, Elsa şi Anna, se sperie la gândul că ei nu au niciun fel de obicei de sărbătoare. După ce colindă întreg regatul şi trec printr-o mulţime de peripeţii, Olaf şi prietenele lui înţeleg adevărul Crăciunului: tradiţia nu este valoroasă datorită acţiunii pe care o presupune, ci mulţumită oamenilor implicaţi.
Foto sus: Elena, cu chipiul de CFR-ist al bunicului
În spatele acestei poveşti de desen animat stă un adevăr profund, pe care Elena Lasconi l-a înţeles demult, încă din copilărie: oamenii apropiaţi, prin iubirea lor, sunt de fapt cei care transformă viaţa noastră în poveşti. Tocmai de aceea istorioara ei despre Crăciun merge dincolo de ritualuri şi se focusează pe oamenii dragi. Bunica, mama, tatăl şi bunicul sunt într-un fel Moş Crăciunii Elenei, cei care i-au făcut cel mai frumos cadou: devenirea ei ca OM.
Mama Bety, bunica ce făcea o poveste din orice. Elena Lasconi: “Ea era Moşul”
“Mama Bety îi spuneam şi s-a născut să fie mamă şi bunică. Şi-ar fi dat şi sufletul pentru noi. Ne-a învăţat de toate: să ne descurcăm cu puţin, să nu ne dăm cu capul de pereţi dacă ne lovesc greutăţile. Parcă citea din toţi filosofii planetei şi mereu avea ceva întelept de spus. În copilărie, când nu avea ce să ne dea, ne dădea pâine neagră care în mod normal ar fi mers la porci şi ne spunea că o să ne ajute să facem sânge grupa zero şi să fim sănătoşi. Făcea o poveste din orice şi ea era Moş Crăciunul meu."
Foto sus: Mama Bety, bunica Elenei
"De Crăciun nu aveam foarte multe, dar eu îmi aduc aminte cu plăcere de sărbători. Veneau la bunica mea foarte mulţi colindători. Mama Bety spunea în felul următor:
“Pe stradă i se spunea bunicii mele “Capra cu trei iezi”. Noi, nepoţii ei, eram pur şi simplu legaţi de şorţul ei. Tot ce a făcut ea a fost să îmi arate cât de importante sunt dragostea şi tradiţiile. Citea mereu cărţi de rugăciuni şi m-a învăţat să mă rog. Nu o să uit niciodată anafura pe care ne-o dădea de sărbători, luată de la Biserică. Anafura aia cu gust de poşetă veche, o poşetă de o grămadă de ani pe care o tot căra după ea.”
“Bunica e esenţa a ceea ce sunt. E cel mai bun prieten, vorbim şi acum la telefon. A fost Crăciuniţa mea şi încă este.”
Mama, care dădea Crăciunului miros de portocale
“Mama a muncit
Foto sus: Elena, alături de mamă
Tata, cel mai bun prieten
Despre tată, Elena scrie şi pe blogul personal: “Cu tata vorbeam câte în lună şi în stele, dansam , ascultam muzică, râdeam, ne plimbam. Îmi amintesc cum îmi gătea cele mai bune grătare. Salivez numai când mă gândesc. Ce mai, eram “prinţesa lu’ tata”. Toată lumea ne spunea că semănăm şi eu eram tare mândră pentru că îl idolatrizam pe tata. Ani de zile am purtat poza lui în carnetul de note, iar pe verso scrisesem
Foto sus:Elena, alături de toată familia
Bunicul, tot un om de poveste
“Mă iubea foarte mult. Dacă îţi vine să crezi, mi-a făcut hintă în casă. Chiar în casă. Ca să am când eram foate mică. Hinta e leagăn în zona unde am copilărit eu, în Haţeg, judeţul Hunedoara. Tot bunicul e cel care m-a învăţat să îndrept cuiele ruginite de la scânduri, ca să le refolosim. Asta pe ideea că trebuie să exploatăm toate resursele pe care le avem. De asta azi sunt capabilă să fac mâncare cu foarte puţin.”
Azi, Elena e la rândul ei mamă. Într-un fel sau altul, a devenit şi ea Moş Crăciun.
Şi, la fel ca bunica ei, le deschide uşa colindătorilor. Pentru că ” o casă în care intră oameni mulţi e o casă de oameni buni.” Iar cea mai dragă colindă i-a rămas tot din copilărie:
“Scoală gazdă de pe vatră
Că-ţi intră pretenii-n casă
Scoate vinarsul din ladă şi îl pune sus pe masă
C-aşa a lăsat Dumnezeu, să îmi colind bunicul meu/tatăl meu
C-aşa a lăsat Precista, să îmi colind bunica mea/mama mea.”
FOTO: Arhivă personală
Gallery
Parteneri editoriali
Videoclipuri cu știri
