De ce înșală femeile? 5 posibile motive explicate de părintele Vasile Ioana

Infidelitatea este un subiect tratat nu doar în cărțile de psihologie, dar și în Biblie. Părintele Vasile Ioana a fost prezent în platoul Vorbește lumea, unde a vorbit despre motivele care le determină, în special pe femei, să comită infidelități conjugale.

Părinte Ioana a subliniat că nevoia scăzută de atenție din partea soțului ar fi un motiv al infidelității:

Când e lumea mai frumoasă pentru ea, e căsătorită, apar copiii, bărbatul uită să o recucerească pe femeie. Atunci ea intră într-o zonă de dezamăgire, când el este altceva decât s-a prezentat a fi. El începe să se schimbe, să coboare pe tobogan, prin lipsa de atenție, prin egoism, și atunci femeia intră într-un plictis, într-o stare de rău și apar gânduri de tipul acesta.


Multe doamne duc cu ele în mormânt păcatul acesta. Nu vorbesc despre asta, că e ceva tainic...De altfel, Biserica nu le judecă. Biserica încearcă să găsească soluții ca păcatul să nu se mai petreacă. De aceea, le spunem că iertarea și întoarcerea la ceea ce este normalitatea unei vieți frumoase de familie se poate face prin soluție”, mai spune părintele Ioana. 

Urmărește mai multe detalii în materialul video de mai sus. 



Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni