Costi Ioniță, despre diferențele dintre artiștii români și cei americani

05 Iulie 2022, 16:04

Autor: Lorena Martin

Costi Ioniță a fost invitat în platoul Vorbește Lumea, unde a discutat despre premiile Grammy, artiștii străini, dar și despre mentalitatea pe care și-a format-o de-a lungul anilor!

Costi Ioniță este unul dintre cei mai cunoscuți producători din România, care s-a făcut remarcat inclusiv la nivel mondial. Acesta a avut, de-a lungul timpului, mai multe colaborări cu oameni importanți din industria muzicală internațională. Invitat în platoul Vorbește Lumea, acesta a spus care au fost diferențele pe care le-a observat între cântăreții români și cei americani.

Producătorul muzical susține că artiștii români sunt mai aroganți decât cei de peste hotare. Costi Ioniță a avut parte de un răspuns foarte pozitiv din partea cântăreților de talie internațională, încă de la începuturile sale în această industrie.

„Artiștii noștri sunt mai aroganți un pic decât americanii. Ar trebui să învățăm ceva de la băieții ăștia, de la americani, pentru că eu am văzut mare modestie. Oameni milionari în dolari, să nu zic miliardari, ascultau sfaturile unui producător venit din România, chiar dacă la început nu am fost atât de cunoscut. Acum am devenit mai cunoscut în lumea lor. Totuși, la început, au ascultat. Aveau chestia aia de „ego jos”, ascuți ca să îți vină informația”, a spus el la Vorbește Lumea.

Mai mult decât atât, el susține că americanii ajung să aibă un succes incredibil datorită mentalității pe care au dobândit-o.

„Băieții ăștia sunt chiar inteligenți, au o înțelepciune nativă, de asta și ajung sus. Există o stea în frunte, e adevărat, trebuie să ai mai multe: să fii talentat și să fii conștient de anumite lucruri”, a adăugat el. 

Sursă foto: Costi Ioniță/Facebook

VEZI MAI MULTE ÎN MATERIALUL VIDEO DE MAI SUS




ȘTIRI SIMILARE

VIDEO PROTVPLUS.RO
Modifică setările cookies