• PRO TV
  • Am petrecut o zi cu puștii lui Marius Moga din tabăra de muzică. Iată cum e la DeMoga Junior Camp

Am petrecut o zi cu puștii lui Marius Moga din tabăra de muzică. Iată cum e la DeMoga Junior Camp

Am petrecut o zi cu puștii lui Marius Moga din tabăra de muzică. Iată cum e la DeMoga Junior Camp

Am fost în tabăra muzicală a lui Marius Moga și singura întrebare care a rămas încă fără răspuns este De ce nu e și copilul tău aici?

Luni, 16 iulie 2018. La 35 de kilometri de București, 35 de copii chiuie, dansează, fredonează melodii, falsează și o iau de la capăt, se obișnuiesc cu scena și filmează tot ce fac. Ai zice că se pregătesc pentru un Sanremo al copiilor, însă, în realitate e prima zi la DeMoga Junior Camp, tabăra în care puști de toate vârstele învață primii pași spre cariera de artist la care visează. 

E al patrulea an în care Marius Moga își dedică două săptămâni din vacanța sa de vară pentru a lucra cu tinerele talente aflate la început de drum. Cei 35 de cursați fac parte din prima serie a taberei din acest an, care timp de o săptămână vor fi introduși în tainele industriei muzicale, în „bucătăria” pregătirii unui artist complet. Nimeni n-a ratat întâlnirea cu „dom’ profesor de muzică”, emoționat peste măsură de numărul tot mai mare de puști care vin să se joace serios.

Bine ați venit în DeMoga Junior Camp 2018! Nu uitați să vă bucurați de tot ce se întâmplă aici, căci, atunci când viața oamenilor mari vine peste voi, în avalanșă, o să fie tot mai greu să vă găsiți plăcerea de a face lucrul acela care vă umple de bucurie. Sunteți gata de distracție? Să-i dăm drumul!”, le-a spus Moga pe înserat, deși la ora aceea ei aveau câteva ore bune de distracție la activ. 

Unii și-au șlefuit vocile, alții au învățat câteva tehnici de scriere a unei melodii, alții au tras primele lor cadre pentru un videoclip. Pe copii îi așteaptă cel puțin șase ore de joacă serioasă în fiecare zi de tabără, care a fost gândită astfel încât să-i treacă pe tinerii visători prin toate etapele industriei muzicale. Tabăra nu e doar despre muzică, ne spune Marius Moga, care a pornit acest proiect cu scopul de a-i familiariza pe cei mici cu tot ce înseamnă procesul creării unui artist.

„Nu ne-am limitat la muzică pentru că sunt câțiva cursanți aflați la al doilea lor an aici și deja scriu piese, chiar ușor. Și ne-am gândit atunci cum o să meargă ei în concerte dacă prind? Le trebuie și lor niște dansatori, poate niște oameni care să facă video, montaj video pentru clipuri. Acești copii vor avea nevoie unul de celălalt când vor intra în lumea artistică”, spune Marius Moga, care a apreciat creațiile lor din prima zi.


FOTO: DeMoga Junior Camp Facebook

Marius face live coaching pentru niște viitori artiști. Împreună cu Loredana Căvășdan, care lucrează și cu copiii de la Vocea României Junior, a ales niște beat-uri, pe care cursanții trebuie să scrie piese. Pur și simplu, pentru asta au venit aici. Puștii din tabără învață ce înseamnă structurile muzicale, cum trebuie să arate o strofă, cât de sus trebuie cântat refrenul, după care aplică toate aceste lecții în crearea unor melodii. 

FOTO: Loredana Căvășdan - PROTV.RO

Seară de seară, copiii sunt vizitați de câte un artist consacrat din România, care le răspunde la întrebări și care le dezvăluie câteva secrete ale succesului în această meserie. Cursanții au sosit în tabără duminică, 15 iulie, și au petrecut această zi acomodându-se cu locul și cu cele cinci ateliere pe care le vor susține. DeMoga Junior Camp se încheie sâmbătă, 21 iulie, nu înainte ca puștii să susțină un spectacol în fața părinților care vin după ei. Pe 22 iulie vor veni în tabără cursanții din seria a doua.

În fiecare seară, la ora 19.00, copiii fac streaming live pe Facebook, unii cu ce piese au apucat să scrie și le-au înregistrat, iar alții cu piese pe care le învățaseră înainte. O mostră din ceea ce au creat ei puteți vedea mai jos.

Tabăra nu are o programă, ca la școală. Înainte de toate, aici vii ca să te distrezi și să te simți bine. „Noi le deschidem ochii la ceea ce înseamnă să cânți, până la urmă. Ai plămâni, ai două emisii, nasul și gura, încercăm să-i învățăm mai hands on ce pot să facă cu vocile lor, exact trucurile pe care noi le folosim zi de zi în studio, când lucrăm la piese, și mi se pare că le dăm niște scurtături în viață. Încercăm să le stimulăm creativitatea și dorința asta de a le arăta oamenilor că ei vor să fie altfel de artiști”, mărturisește Marius Moga.

FOTO: DeMoga Junior Camp Facebook

Acesta este și motivul pentru care părinții lor au ales să-i aducă pe copii la aceste ateliere și să investească încă de pe acum în viitorul lor artistic. Tabăra de muzică de la Snagov (Ilfov) nu e gratuită, iar detalii despre înscrieri și costuri puteți găsi AICI.

Marius nu e singur în acest demers, ci e ajutat 100% de soția lui, Bianca. E sufletul taberei de muzică și nu se dă în lături de la a pune serios osul la treabă. „E adevărat că pun mult suflet în tabăra asta, fiindcă știu ce înseamnă pentru Marius. Dar cred că m-ați prins azi într-o zi mai agitată, căci de regulă mă relaxez și eu. Deocamdată toți au nevoie de mine, fiindcă e prima zi”, ne-a spus Bianca Moga.

FOTO: Marius și Bianca Moga - PROTV.RO

DeMoga Junior Camp a intrat în al patrulea an. Ideea creării unui loc de pregătire pentru puștii care se visează stăpâni ai scenei a pornit de la o tabără muzicală realizată e Moga la Păltiniș. În 2013, compozitorul a strâns la munte mai mulți artiști consacrați și producători de la toate casele de producție, care au compus împreună. S-au făcut multe demo-uri și piese, care între timp au devenit hituri. 

Pe barba mea am făcut-o acolo, într-o noapte, înainte să ne culcăm. Atâta timp cât mă iubești a Andrei, la fel, dar au fost multe altele. În al doilea an ne-am gândit ce-o să se întâmple când toți oamenii ăștia celebri pe care i-am adus noi în prima tabără o să se plictisească de făcut muzică ori o să obosească. Ne-am dat seama că nu putem să facem tabere doar cu muzicienii consacrați și ne-am gândit că, într-un fel sau altul, trebuie să pavăm drumul și pentru alții mai mici, care poate acum stau noaptea cu calculatorul în față și fac beat-uri sau scriu versuri pe niște caiete și nu-și dau seama exact că chestia aia poate să fie o meserie. De acolo a plecat ideea aceasta de tabără”, spune Marius Moga.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni