• Emisiuni
  • VLAD
  • Actorii din VLAD au avut parte de aventuri la filmările din Istanbul

Actorii din VLAD au avut parte de aventuri la filmările din Istanbul

Actorii din VLAD au avut parte de aventuri la filmările din Istanbul

Povestea serialului VLAD continuă cu un nou sezon în care răzbunarea prinde forme nebănuite. 

Alianțele se schimbă, încrederea scade, iar trădarea apare de unde te aștepți mai puțin. Noi personaje care tulbură jocul pentru putere apar și schimbă destinele tuturor.
Filmările pentru următorul sezon au început în forță, iar o parte din poveste a fost creată în Istanbul.

În materialul de mai jos poți vedea cea de-a treia zi de filmări în Istanbul 


„Când ne-am gândit să facem un nou sezon, eram foarte conștienți de începutul nostru, de primele noastre episoade filmate în Grecia, unde am surprins cadre deosebite. Așa că și pentru începutul sezonului următor avem acțiune, secvențe uimitoare pe care am ținut neapărat să le filmăm în locuri speciale, extraordinare, care să-i surprindă pe cei care ne urmăresc.
Așa am ajuns să filmam în Istanbul – un oraș minunat, plin de viață și istorie, cu locuri incredibile. Am reușit să avem primele secvențe pline de acțiune, cu peisaje superbe. Practic, avem cel mai interesant început, pentru ca povestea din VLAD să fie reinventată.”
, spune Jesús del Cerro, regizorul serialului.

În video de mai jos puteți vedea a doua zi de filmări în Istanbul


Adrian Nartea și George Piștereanu față în față cu paza de coastă!



În timpul filmărilor pe Canalul Bosfor, Adrian Nartea și George Piștereanu au avut parte de o adevărată aventură: paza de coastă a venit după ei în momentul în care ce se amenințau cu armele pentru filmarea unei secvențe importante.

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO

„Întâmplarea de pe Canalul Bosfor nu a fost singura. Avem foarte multe lucruri amuzante pe care le-am trăit în Istanbul. Au venit mascații după mine în Moschee pentru că alergam cu pistolul în mână.
Ca să rămân tot la povești despre alergat, un tânăr student a văzut că fugeam agitat prin mulțime – pentru că așa era secvența, și s-a pus în fața mea să mă oprească. Am avut multe peripeții și au ieșit cadre uluitoare pe care abia aștept să le vedeți în sezonul următor”
, a povestit Adrian Nartea.

Noul sezon va fi difuzat la începutul anului 2020. Miza lui VLAD este mare, iar lupta pentru putere se va ține doar între cei mai buni, cei care sunt mereu cu un pas înainte și sunt capabili să elimine pe oricine le stă in cale.

VLAD – Cine iubește nu iartă!

În materialul video de mai jos vedem cum s-au distrat actorii din VLAD în Istanbul. Behind the scene, filmările noului sezon!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune VLAD

Articole pentru emisiune VLAD

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni