• PRO TV
  • Șeful Oracle preia compania de filme de la fiica sa fiindcă Megan Ellison ducea afacerea de râpă

Șeful Oracle preia compania de filme de la fiica sa fiindcă Megan Ellison ducea afacerea de râpă

Șeful Oracle preia compania de filme de la fiica sa fiindcă Megan Ellison ducea afacerea de râpă

Miliardarul Larry Ellison, care a fondat gigantul Oracle, a preluat frâiele companiei de producție cinematografică de la fiica lui. Megan Ellison (32 de ani) a pierdut în ultimii ani o grămadă de bani.

După succesul răsunător înregistrat cu peliculele Her și American Hustle, Megan Ellison a intrat într-un con de umbră. Compania pe care o conducea, Annapurna Pictures, a înregistrat pierderi de circa 200 de milioane de dolari în ultimii ani, fără a da semne că s-ar putea redresa. Larry Ellison (74 de ani) ar fi preluat frâiele afacerii, pentru a-i stopa regresul, susțin surse citate de Page Six.

Conform acestora, șeful de la Oracle ar fi intervenit la scurt timp după ce compania Annapurna Pictures a renunțat la producția filmului despre Roger Ailes, fostul președinte al Fox News acuzat de hărțuire sexuală. Pelicula le-ar fi avut în rolurile principale pe Nicole Kidman, Charlize Theron și Margot Robbie, iar proiectul a fost oprit cu două săptămâni înainte de debutul filmărilor. Surse din anturajul lui Megan au declarat că motivul pentru care proiectul a fost abandonat a fost costul prea mare (35 de milioane de dolari).

Megan Ellison a creat compania de producții cinematografice în anul 2011. Numele ei este legat de filme precum Zero Dark Thirty (2012), Her (2013), American Hustle (2013), Terminator: Genesys (2015) și Phantom Thread (2017). A fost nominalizată de trei ori la Oscar pentru munca ei de producător de film (Her, American Hustle și Phantom Thread).

Șeful Oracle a susținut-o cu bani

Megan Ellison a reușit să țină afacerea cu filme pe profit cu susținerea tatălui ei, care a finanțat cu bani grei proiectele sale cinematografice. Șeful de la Oracle este al optulea cel mai bogat om al planetei, cu o avere situată în jurul sumei de 54,5 de miliarde de dolari. Salariul său anual de la Oracle depășește 75 de milioane de dolari. 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni