• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • Cum își organizează Emily Burghelea garderoba. Trucurile oferite de Raluca Arnăutu pentru un dressing simplificat

Cum își organizează Emily Burghelea garderoba. Trucurile oferite de Raluca Arnăutu pentru un dressing simplificat

Raluca Arnăutu, specialist în organizare, a vorbit la emisiunea Vorbește Lumea despre cum ne putem organiza locuința, pentru a duce o viață mai simplificată. Iată trucurile pe care le-a împărtășit cu Emily Burhelea.

Emily Burghelea a invitat-o pe Raluca în locuința sa și i-a dat frâu liber la organizare. Cele două s-au ocupat de dressing, locul unde Emily și soțul ei își țin toate ținutele și accesoriile. Alături de Raluca, aceasta a învățat câteva trucuri de organizare a hainelor, utile pentru oricine își dorește un dressing simplificat.

"Primul pas pe care l-am făcut a fost să înlocuim umerașele, pentru un aspect unitar, după care să punem articolele vestimentare în funcție de categorii, după care am selectat culorile, de la închis la deschis întotdeauna aranjăm."

"Dacă ești dreptaci, le orientăm (n.r. hainele) cu fața către partea mâinii cu care scoatem articolul din dressing, adică împingem cu mâna stângă, vedem articolul, după care îl scoatem cu mâna dreaptă. Dacă suntem stângaci, este invers."

De asemenea, specialista în organizare i-a arătat lui Emily și cum trebuie așezați pantalonii pe umeraș.

"După ce îi purtăm, este destul de dificil să stabilim din noua dunga pantalonului. Există un mic truc, luăm primele găici, deci găicile din față (n.r cu cele din spate) și tragem".


Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni