• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • Actorul Daniel Nuță, despre rolul din serialul Ascensiunea Imperiilor: Otomanii: „Din 30 de actori români...”

Actorul Daniel Nuță, despre rolul din serialul Ascensiunea Imperiilor: Otomanii: „Din 30 de actori români...”

Actorul Daniel Nuță joacă personajul lui Vlad Țepeș în serialul „Ascensiunea Imperiilor: Otomanii”. Iată ce spune acesta despre experiența pe platourile de filmare, dar și despre interacțiunile cu alți actori.

Daniel Nuță a fost invitat în platoul emisiunii „Vorbește Lumea”, acolo unde a vorbit, printre altele, și despre castingul pe care l-a dat pentru a obține rolul în serial.

„Am zis un text acolo cu farmec, cu candoare, cu talent. Din 30 de actori români, câți am dat castingul pentru Vlad, am luat eu”, a mărturisit actorul.

Sunt foarte mulți tineri care termină actoria și care își doresc să facă parte din producții internaționale, iar Daniel Nuță are un sfat pentru ei: 

„Lucrez foarte mult cu copiii și le spun tot timpul că este vorba doar despre muncă. Trebuie să îți dai voie să greșești. Doar dacă greșești poți să lucrezi și să faci din ce în ce mai bine. Bineînțeles că este și un pic de noroc. Este o stea acolo undeva”, a mai spus actorul.

VEZI MOMENTUL COMPLET ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni